LYKOURGOS ANGHELOPOULOS 1941 – 2014

Traducere din lb. greacă

Preot Ion Andrei Ţârlescu

Serviciul Manuscrise şi Carte rară

Biblioteca Academiei Române

 

          A fost numit „personalitate de vârf a vieţii spirituale elene şi civilizaţiei”, „reprezentant ideal al civilizaţiei muzicale neobizantine”, „apostol al muzicii bizantine într-un veac laicizat”, „un inspirat restaurator al comorilor muzicale îngropate”, „personalitate legendară”, „protopsalt cu voce aleasă, izvor nesecat al bucuriei spirituale, sufleteşti şi estetice”.

            Născut în localitatea Pyrgos Ilias în 1941, a studiat Dreptul la Universitatea din Atena şi Muzica Bizantină cu Simon Karras. Din 1982 a început să fie Protopsalt al bisericii Sfânta Irina (prima Mitropolie a Atenei), reuşind să formeze un centru de liturgică, tipic şi psaltică, model la aceea vreme, punând capăt abaterilor lui Ioan Sakelarides şi a tenorilor. A organizat o serie de slujbe de cult, dintre care subliniem în special privegherile care încă se mai săvârşesc după tipicul aghioritic, cu două coruri organizate de psalţi, canonarhi şi citeţi.

            Lykourgos Anghelopoulos a fost o îmbrăţişare bizantină, ospitalier în biserica sa pe unde au trecut vrednicii de pomenire constantinopoliţii: p. Panagiotis Ţinaras, p. Athanasios Ţumaris, protopsaltul Leonidas Sfikas din Hios, iubitorul de muzică Mitropolitul Procopie de Kefalonia, Athanasios Karamanis. În ultimii ani ai vieţii sale, sprijinul său a fost îndrăgitul nostru protopsalt constantinopolitan, Constantin Mafides.

            În 1977 a înfiinţat Corul Bizantin Grecesc – mândria sa – de „răsunet nemaiîntâlnit, dincolo de graniţele naţionale şi ideologice”. Cele peste 1.200 de concerte şi manifestări liturgice în 33 de ţări, îl impun ca reprezentant al muzicii bizantine în lume iar acest lucru a fost recunoscut prin medalierea sa la Bruxelles, centrul Europei, în 1994, de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu: „Lykourgos Anghelopoulos, Arhon Protopsalt al Preasfintei Arhiepiscopii a Constantinopolului”.

            Cotidianul Vradini scria încă din 1985: „Corul Bizantin Grecesc a fost unul de admirat. S-au purtat discuţii legat de el. A fost aplaudat. Glasurile armonizate ale membrilor săi au inundat sălile de concerte şi bisericile. S-au auzit la posturile de radio. Au intrat în case şi în inimi. Au oferit pure trăiri duhovniceşti. Evenimentul nu este unul întâmplător. Este rodul dăruirii şi a studiului sistematic. Este lucrarea credinţei nestinse în muzica bisericească a părinţilor noştri şi în valoarea culturală a ei. Prezenţa corului este o cinste pentru plaiurile noastre. Este de la sine înţeles”.

            Medalierea pentru acest parcurs muzical al călătorului neobosit şi a colaboratorilor săi este rezultatul unei munci sistematice şi obositoare, a nesfârşitelor ore de studiu şi pregătire. În 2004, Preşedintele Republicii Elene i-a dăruit Crucea de Argint a Regimentului „Finic”.

            Corul Bizantin Grecesc – conform cu veşnicul de pomenire preşedinte al său, compozitorul Mihail Adam – a urmărit „desăvârşirea estetică a trăirii artei psaltice şi a valorii sale esenţiale în practica liturgică, precum şi salvarea acestei mari arte care poartă şi promovează etosul Ortodox ca moştenire vie a Neamului…”.

            Neobositul dascăl Lykourgos Anghelopoulos s-a dedicat în slujirea îngerilor muzicii. „A trăi şi a cultiva muzica noastră bizantină este în cele din urmă o problemă de educaţie naţională a noastră” (Lykourgos Anghelopoulos, introducere în programul concertului din 1989). Îl găsim astfel la conservatoarele Atenei, F. Nakas, N. Skalkotas, conducând Şcolile de Muzică Bizantină ale Sfintelor Mitropolii şi ajutând în munca Comisiei de Arte frumoase a Ministerului Educaţiei.

            O mulţime de elevi sunt conduşi de el spre o oază de muzică psaltică, izvor de cunoaştere şi activitate. Deschide drumuri celor care vin la el, împarte cu ei, are iniţiative într-o relaţie de părinte duhovnic şi ucenic. Prezenţa elevilor, a iubitorilor de muzică şi călătorilor cu arta psaltică din America, Anglia, Serbia, Franţa, România, Bulgaria, Cipru la slujba înmormântării, mesajele venite de la nevoitorii dimpreună cu el în muzică „de peste tot mapamondul”, rugăciunile monahilor şi ale sihaştrilor, acest lucru arată ecumenicitatea sa.

            În acest spectru al dăruirii trebuie să adăugăm şi colaborarea cu cercetători-muzicologi din Răsărit şi Apus. De la Kudsi Erguner cu neuitatul concert de nivel înalt în biserica Sfânta Irina din Constantinopol, o apariţie comună a muzicii otomane şi bizantine, până la Marcel Peres şi prezentarea melosului Paleoroman. Corul Grecesc Bizantin la Epidavru şi în alte părţi a prezentat lucrări din vechea muzică elenă. Lykourgos Anghelopoulos, îndrăzneţ şi inovator, a fost ermineut al lucrărilor contemporane de muzică a lui D. Terzakis, M. Adam, K. Sfeţas, John Taverner. Ca preşedinte al Centrului de Muzică Contemporană a avut o prietenie strânsă cu St. Vassiliades şi G. Papaioanou.

            Încă o izbândă a personalităţii sale multiple şi harismatice, a fost colaborarea cu postul de radio elen.

            Cine nu-şi aminteşte titlul emisiunii sale istorice de radio „Din tradiţia muzicală răsăriteană”? Câţi nu au cântat în şoaptă muzica de început a emisiunii „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru”? O voce caldă transmite şi cultivă pe toată întinderea sa repertoriul muzicii bizantine, cunoscut şi necunoscut – de obicei inedit – prin intermediul glasurilor nenumăraţilor protopsalţi, coruri bizantine, nu doar din spaţiul grecesc dar şi din cel arăbesc, rusesc, bulgăresc, românesc sau sârbesc.

            Nu era doar o prezentare de cântări, ci o abordare ştiinţifică şi muzicologică cu iz literar. O pedagogie ortodoxă şi muzicală. Aici sunt incluse şi înregistrările sale la Muntele Athos având ca punct principal întâlnirea sa cu diaconul Dionisie Firfiris, înregistrarea „tipicelor” de către părintele Gherontie al Danileilor în anii ’60, lucrări care au călătorit în întreaga lume. A fost promotor, fiindcă datorită acestuia, prin intermediul frecvenţelor radiofonice, generaţii de ascultători au ascultat etosul şi modelul psaltic, practica liturgică corectă. Această păstrare a tradiţiei orale era făcută fără obstacole cu înregistări ale constantinopoliţilor şi a altor protopsalţi contemporani, în paralel cu uzul arhivei muzicale din radio. Considera că este o obligaţie de a-i sprijini pe toţi.

            Nu trebuie să uităm lucrarea sa compoziţională, care acoperă nu doar necesităţile muzicale ale colaboratorilor şi prietenilor săi cu privire la sărbătorile sfinţilor pentru a putea fi cântate în biserici, dar şi compoziţii pentru ocazii speciale şi festivităţi, dedicaţii închinate păcii şi mediului. Avea, de asemenea, o lejeritate în scrierea articolelor, mai ales sub forma de caligraf bizantin.

            Lykourgos Anghelopoulos a fost producător de înregistrări de calitate, în acelaşi timp cu un exemplar comentariu al cântărilor. Nouă Compact Discuri şi peste treizeci de casete, au fost înregistrate în Franţa şi Grecia în numele Corului Bizantin Grecesc. Aceste lucrări stau martori ai lucrării de producţie aparţinând unui maestru inspirat şi a unui cor bizantin vrednic de invidiat.

            Cu o rasă şi cu grupul său drag de psalţi, a câştigat recunoaşterea şi respectul. Oferea o muzică cu un caracter de rugăciune şi care inspira spiritualitate, mirosea a tămâie. Atitudinea sa la strană, în spaţiul natural al artei psaltice dar şi în sălile de concert, de la teatrele antice până la Muzeul Mitropoliei de la New York şi Queen Elisabet Hall de la Londra, începând de la intrare şi până la ieşirea corului dirijat de gesturile mâinii sale impunătoare şi cu expresia sa descriptivă, maestrul dovedea o înţelepciune dinamică şi totodată smerenie.

            Ca om, Lykourgos – aşa îl ştiau toţi – mereu cu zâmbetul pe buze, a fost nobil, sociabil, unificator, dulce, lângă bucuriile şi întristările elevilor săi, păstrând timp de decenii o tovărăşie frumoasă cu aceştia. Sever şi zbătăios atunci când simţea că idealul său legat de tradiţie era insultat, asemenea unui bizantin (romios) adevărat, era exigent şi câteodată aspru, dorindu-şi astfel cel mai bun rezultat, pe care mereu îl urmărea, simţind povara responsabilităţii pe care o purta şi o reprezenta.

            Continuatorii operei sale au ca moştenire cuvintele şi lucrările sale. Prin viaţa sa a marcat şi ţelurile noastre.

Constantin Anghelidis

Protopsalt şi Dascăl al Artei Psaltice,

Dirijorul Corului Bizantin TROPOS